Festival de teatru si arta performativa
22-29 iunie, Iasi

Perform 2014

Se încheie Perform 2014

Se încheie Perform 2014

29 Iunie 2014

0 Comments

A fost o săptămână fulger, plină de evenimente artistice, care mai de care mai îndrăzneț și mai experimental, toate independente. O săptămână în care sălile gazdă au fremătat de emoție din partea mulțimilor de spectatori iubitori de artă, în care scenele au fost măturate de forța creatoare a artiștilor înflăcărați.

Noi, echipa de organizare, am încercat pe cât posibil să PERFORMam bine la toate cerințele, atât din partea publicului spectator cât și din partea artiștilor. Dacă pe alocuri au existat nemulțumiri sau neînțelegeri, cu siguranță am învățat din această experiență și la următoarea ediție nu vor mai exista.

Nu se putea încheia altfel acest eveniment exploziv, tânăr și creativ, decât cu un spectacol care întrunește aceste calități. Un spectacol incendiar, de teatru, coregrafie și muzică. Un tribut adus unei mari cântărețe, personalități, Maria Tănase. Un spectacol făcut de artiști tineri, coordonați de un regizor tânăr.

Hai Iu Iu nu Hi You You” este un spectacol produs în cadrul unui workshop la Gala Tânărului Actor “HOP”. Regia o semnează inovatorul regizor Radu Afrim, iar coregrafia este realizată de către alți 3 artişti tineri și frumoși: Andreea Gavriliu, Ioana Marchidan și Judith State.Vă așteptăm să îl vizionați alături de noi, duminică, începând cu orele 22:00, la Sala Mare a Teatrului “Luceafărul” Iași.

Precizăm că odată cu acest spectacol, se încheie și Festivalul Internațional al Educației, sub egida căruia s-a desfășurat ediția de anul acesta a Perform, primul festival de teatru și artă performativă independentă din România.

Le mulțumim încă odată sponsorilor noștri, fără de care acest eveniment nu s-ar fi putut împlini:  Toyota Iași, Coca-Cola Hellenic, Teatrul Național Vasile Alecsandri Iași, Universitatea de Arte George Enescu Iași, Teatru Fix, Biblioteca Centrală Universitară Iași, Teatrul Luceafărullibrăria Cărturești, precum și partenerilor media: Realitatea TV și realitatea.net, Zile și Nopți, Radio România Iași, Ziarul de Iași, Radio Hit, iasifun.ro, Evenimentul Zilei, Cultura și LiterNet.

Țineți aproape până la ediția de anul viitor!

Lasa-ne un raspuns

Adresa ta de email nu va fi facuta public.

*